Skip to main content

Căutare

Programul WiSTEM2D - anul 5

Programul Johnson & Johnson WiSTEM2D continuă anul acesta în peste 200 de școli din România

Peste 7.000 de eleve din învățământul preuniversitar vor avea acces gratuit la materialele educaționale și suport din partea experților pentru aprofundarea domeniilor științei, tehnologiei, ingineriei, matematicii, manufacturii și designului

La ediția din 2022 a proiectului au participat peste 11378 elevi, coordonați de 477 profesori din 374 de școli din România.

BUCUREȘTI, ROMÂNIA, 3 APRILIE 2023– Johnson & Johnson România și Junior Achievement (JA) România continuă parteneriatul educațional pentru promovarea activităților din cadrul proiectului internațional WiSTEM2D – Women in Science, Technology, Education, Mathematics, Manufacturing, and Design în școlile din România. Ajuns la a 5-a ediție, proiectul se extinde în peste 200 de școli din țară, având ca obiectiv să ajungă la minim 7.000 de eleve cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani.

„Suntem mândri să continuăm o tradiție îndelungată de susținere a femeilor în carieră și suntem hotărâți să creștem reprezentarea femeilor în domeniile STEM2D la nivel global. Prin această inițiativă ne dorim să inspirăm și să încurajăm tinerele generații să își dezvolte pasiunea și să își construiască cariere de succes. Prin colaborarea cu Junior Achievement România, oferim elevelor experiențe de învățare inovatoare și instrumentele necesare pentru a-și dezvolta abilitățile și a-și atinge potențialul maxim.”, a declarat Christian Rodseth, Managing Director Janssen, companiile farmaceutice ale Johnson & Johnson, Grecia, Polonia și România.

Proiectul WiSTEM2D are ca scop promovarea disciplinelor STEM și încurajarea elevelor să exploreze știința, tehnologia, ingineria, matematica, manufactura și designul. În acest an elevele vor avea ocazia să participe la ateliere de tip Career talk, în care voluntarii Johnson & Johnson vor împărtăși experiențe profesionale personale, demonstrând că genul persoanei sau educația pre-universitara nu limitează alegerea unei cariere profesionale de succes în domeniul STEM. Atelierele disponibile în cadrul programului vor ajuta elevii să-și dezvolte abilitățile de echipă, creativitatea și gândirea critică.

Programul și activitățile din cadrul său sunt create de specialiști în educație și profesioniști din domeniile respective, utilizând o abordare interdisciplinară, integrată și centrată pe elev, care implică utilizarea unor practici pedagogice solide. Acest proces transformă procesul de învățare într-unul mai atractiv, constructiv, eficient și stimulează dorința elevilor de a investiga, de a dezvolta gândirea logică și creativă, abilitățile de rezolvare a problemelor și acelea de colaborare.

Prin intermediul proiectului, elevele vor interacționa cu experți în domeniu, consultanți voluntari Johnson & Johnson, care le vor ajuta să exploreze diferite oportunități de carieră și să se orienteze către viitoarele meserii și locuri de muncă.

WiSTEM2D este unul dintre cele mai importante proiecte educaționale din România și este dezvoltat constant cu scopul de a pregăti tinerele generații pentru viitor și pentru a susține gândirea inovatoare și progresul tehnologic într-o societate în care abilitățile secolului XXI sunt esențiale pentru o carieră de succes în domeniul STEM și chiar pentru dezvoltarea economică a țării. Mai multe detalii despre WiSTEM2D și despre activitățile propuse puteți găsi accesând pagina proiectului https://www.stem2d.org/.

***

Despre Johnson & Johnson

În cadrul Johnson & Johnson, credem că o sănătate bună stă la baza vieților vibrante, a comunităților prospere și a progresului. De aceea, de mai bine de 130 de ani, am depus toate eforturile pentru a menţine sănătatea oamenilor, la orice vârstă și în orice etapă a vieţii. Azi, în calitate de cea mai mare și mai extinsă companie din lume dedicată îngrijirii sănătății, ne întărim angajamentul de a ne folosi această dimensiune în slujba binelui. Facem eforturi să îmbunătățim accesul și accesibilitatea, să creăm comunități mai sănătoase și să oferim posibilitatea tuturor oamenilor, oriunde s-ar afla, să aibă o bună sănătate mintală, un corp sănătos și să beneficieze de un mediu înconjurător sănătos. Cu pasiune, știință și prin inovaţie ne propunem să schimbăm profund traiectoria sănătății pentru umanitate.